Lucrările la două secții ale Spitalului Județean, aproape de finalizare

G Florin
2 Min Read

Două secții ale Spitalului Județean, în etapa finală a lucrărilor

Două investiții derulate de Consiliul Județean Mehedinți în infrastructura sanitară se apropie de finalizare. Este vorba despre Secția de Neuropsihiatrie de la Gura Văii și de Secția de Dermato-Venerice, ambele aflate în curs de reabilitare.

Potrivit calendarului anunțat, lucrările la Secția de Neuropsihiatrie de la Gura Văii sunt programate să se încheie până la sfârșitul acestui an. Proiectul depășește 7 milioane de lei.

În ceea ce privește Secția de Dermato-Venerice, șantierul avansează conform graficului, aproximativ 70% dintre lucrări fiind finalizate. Recepția lucrărilor este prevăzută pentru primăvara anului viitor. Investiția are o valoare de peste 6,5 milioane de lei.

Ambele proiecte beneficiază de finanțare prin ADR Sud-Vest Oltenia și vizează îmbunătățirea infrastructurii în care sunt oferite servicii medicale în județ.

„Vorbim despre două proiecte finanțate din fonduri europene prin ADR Sud-Vest Oltenia, a căror implementare se desfășoară fără sincope. Buna colaborare instituțională dintre Consiliul Județean și ADR Sud-Vest Oltenia contribuie la derularea în bune condiții a acestora și la menținerea unui dialog constant pe parcursul lucrărilor. Această colaborare ne ajută să identificăm din timp eventualele dificultăți și să găsim împreună soluțiile necesare pentru a le depăși, astfel încât proiectele să avanseze în condiții optime”, declară președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Share This Article