Deținuții din Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin au generat venituri de peste un milion de lei prin muncă remunerată
Munca remunerată desfășurată de zeci de deținuți ai Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin a generat, de la începutul anului 2026, venituri de peste un milion de lei. Potrivit datelor transmise de unitate, persoanele private de libertate au lucrat în 10 puncte de lucru exterioare, în domenii precum construcțiile, curățenia și întreținerea spațiilor verzi.
Sumele obținute au fost repartizate, conform legii, între persoanele private de libertate și administrația penitenciarului. Din partea revenită instituției, au fost finanțate achiziția unei autoutilitare și a unor echipamente profesionale de gătit, reabilitarea acoperișurilor și renovarea camerelor de deținere.
Reprezentanții penitenciarului subliniază că, pe lângă veniturile obținute, aceste activități îi ajută pe deținuți să își dezvolte deprinderile profesionale și să se pregătească pentru revenirea în comunitate.
